Advertisement
Published: June 22nd 2010
Edit Blog Post
In urma cu doua zile am fost invitati la deschiderea oficiala a institutului de muzica din Kabul. Dupa ce talibanul a interzis orice forma de muzica (poate cu ceva exceptii)، existenta unui astfel de institut arata ca viata incearca sa revina pe un fagas normal. Realizat din visul unui afghan repatriat din Australia، cu suport financiar de la Banca Mondiala، diferite ambasade si organizatii، intr-o cladire noua si cu iarba verde in curte، institutul are instrumente diverse in dotare (orientul se intalneste cu occidentul)، cativa profesori si elevi، fete si baieti (ceea ce aici e o mare realizare). O multime de Vip-uri prezente، si drept urmare، multa presa si multa securitate. O persoana cu adevarat importanta trebuie sa circule cu masina blindata، cu protectie armata si cu o masina de rezerva. Unii spun ca masurile de securitate sunt exagerate،
ca informatiile privind securitatea in Kabul ar fi manipulate pentru ca americanii care lucreaza aici sa poata cere o indemnizatie zilnica de 1000 de dolari. Cert e ca noi، cei fara garda personala، trebuie sa ne supunem la diferite reguli privind securitatea personala. Prima data cand am facut un drum de 5 minute pe jos sa ne cumparam paine de la brutaria
franceza، Henk mi-a spus ca daca afla "persoana importanta" cu care lucreaza ca "expatriatul olandez" merge pe jos، tare s-ar mai supara. Eu inclin ca e mai mult chestie de prestigiu decat de siguranta. In fiecare dimineata o masina il duce pe Henk la birou، iar el trebuie sa stea in casa pana soferul il suna sa coboare. Doar ca uneori i se termina si omului impulsurile، si se pune pe claxonat، asa ca daca cineva vrea sa stie cam la ce ora pleaca Henk la birou، e simplu de aflat (asta apropo de faptul ca nu trebuie sa avem acelasi program zilnic، din motive de siguranta).
In ziua cu deschiderea festiva se pare ca multe persoane importante aveau nevoie de masini، cert e ca pe Henk l-au cam uitat. Si curajosi nevoie mare am pornit voiniceste pe jos. Pe stradute laturalnice a mai fost cum a fost، dar cand am ajuns la o strada mai principala a devenit "dubios". In primul rand ca nimeni nu stie cand se termina strada si unde incep tavernele. Eram in zona cu articole de tinichigerie si reparatii auto، deci prea clar nu ne era ce masina e in miscare si care e parcata. Multime pestrita، dar oricum، sansele de a depista doi europeni la plimbare sunt mari، asa ca nu ne-am mirat prea mult cand o masina a oprit langa noi (soferul venea totusi dupa Henk). Si asa am facut ultimii 500 de metri cu masina، ba vezi bine، n-am avut voie sa coboram din masina in fata portii، masina a trebuit sa intre in curte si in privirile celor prezenti au coborat si Vip-urile olandeze din masina.
Dupa noi au venit adevaratele Vip-uri، cu garzile inarmate si ochelari negri، care prima data "verifica" terenul si numai apoi se deschid usile masinilor. Cei care intra pe poarta sunt perchezitionati، mai putin femeile، de unde si ideea de a asunde un barbat cu bombe sub o burca (ca la ultima conferinta de pace). Nu e prima data cand particip la un act social sub privirile celor cu ochelari negri si cu mitraliera la brat، dar inca tot imi vine sa cred ca ma uit la un film. Pe "ingerul pazitor" de la scoala micutei، care cel putin nu are ochelari negri، l-am abordat intr-o zi si a trebuit sa admita، ca impotriva la toate masurile luate، pana la urma e o chestie de noroc.
Dupa ce toata lumea s-a asezat si garzile si-au parcat masinile، surprinzator festivatea a inceput doar cu 15 minute intarziere. Dupa multe negocieri profesorul american de vioara a fost admis sa dirijeze orchestra care a cantat imnul national. Un poet celebru، cu un turban impunator si un piept plin de medalii، o orchestra din baieti si fete (care cu greu cantau la vioara din cauza esarfei، dar fara nu se putea)، instrumente si voci care exprimau bucuria de a trai un astfel de moment، totul m-a emotionat. Si apoi o parada de instrumente vechi، o trupa de percutie (cu o profesoara mexicanca)، o trupa de rock، dansatori si bineinteles، o multime de vorbitori. Am savurat emotia unui astfel de inceput، aerul destul de curat، fluturii pe care nu-i vezi prea des zburand prin praful de aici، si am incercat sa ignor patrulele politiei din fata portii. Am stat cuminte، cu esarfa، si fara sa-l iau de mana pe Henk (orice forma de afectiune in public e interzisa، chiar si sot sotie). M-am intretinut cordial cu doamnele de la ambasada olandeza care ne invideaza libertatea de miscare. Si m-am intors acasa normal، cu masina، la timp pentru a putea merge pe jos dupa micuta، la scoala.
Advertisement
Tot: 0.124s; Tpl: 0.02s; cc: 8; qc: 50; dbt: 0.0674s; 1; m:domysql w:travelblog (10.17.0.13); sld: 1;
; mem: 1.1mb