Advertisement
„The game of flying in Afganistan”, comenteaza pilotul avionului, dupa ce ne-a explicat ca tocmai am evitat sa ne ciocnim cu un avion militar (care se pare zboara fara un plan de zbor). Zburam spre Germania, chiar daca cu o ora intarziere. Drumul de la apartamentul nostru din Kabul la aeroport ar fi trebuit sa fie scurt, considerand ca era ora 6 dimineata. Privesc pe geamul taxiului la femeile de pe strada gatite pentru vineri (sub burca de cele mai multe ori curata poti vedea haine foarte luxoase), la magazinele ce se deschideau, la macelarii ce isi sacrificau caprele direct in strada, in fata tarabei si la turmele de capre inca vii care sunt pastorite de copii. In curtea unui spital vad o multime de paturi cu decedati (singura explicatie pentru cearcaful alb care-i acopereau), si imi dau seama ca intr-o tara ca Afganistan, unde stirile sunt in general despre atacuri si numarul de victime, am si uitat ca mai exista si cei decedati pe motive de sanatate, sau de batranete.
Odata ajunsi la sensul giratoriu unde era si intrarea spre aeroport, ramanem blocati. Claxonuri, politie si smecheri, normal, sau persoane importante, care vor sa o „taie” direct. Un politist cu arma automata incearca sa-i opreasca, si de cateva ori isi indreapta arma spre sofer, dar probabil „jocul” e bine cunoscut si nimeni nu pare sa-l bage in seama. Ba unii o iau direct pe sens opus, si politistul se retrage neputincios. Dupa ce reusim sa intram si noi in „linie dreapta”, sotul meu trebuie sa se dea jos din taxi si sa treaca prin primul post de control corporal, numai pentru barbati. Revine in masina, dar pentru ca inaintam cu viteza melcului, decidem sa o luam pe jos, cu bagajele voluminoase dar nu prea grele. Al doilea punct de control al bagajelor si control corporal, e separat pentru femei si pentru barbati. Intram cu micuta intr-o camera protejata cu o perdea, unde suntem controlate si intrebate unde calatorim. Cineva pare sa aiba ceva „periculos” in bagaj, o tola de blana, si un individ e chemat sa verifice calitatea tolei. Totul foarte „dupa ureche”, in opinia mea, dar e drept ca s-au scos mult prea multe obiecte de valoare din tara. Ne regasim si ne continuam drumul prin sala de asteptare spre aeroportul propriu-zis. Imi amintesc ce miraculos de exotic mi s-a parut totul cand am sosit, cum nu intelegeam ce se vinde la zecile de mici tarabe (acum stiu, cartele telefonice si schimburi valutare), cum nu-mi puteam imagina la ce folosesc toata coroanele de flori de plastic (acum stiu, sunt oferite in semn de bun venit, sau la festivitati, logodne sau casatorii), cum priveam ascunzandu-mi fata in esarfa, ca sa nu mi se vada surasul, la toata agitatia de turbane, esarfe si salvari (eram in „1001 de nopti”). Dupa sala de asteptare, ajungem la punctul de control de unde numai cei cu bilete inainteaza. Un grup de doamne, agitate si cu o multime de bagaje, merg in paralel cu noi, si nu e clar cine zboara si cine doar insoteste. In momentul cand sotul meu vrea sa-i arata biletele de calatorie soldatului, o doamna se pune pe pupaturi si imbratisari peste bratul sotului meu, nepasatoare. Soldatul cuminte asteapta sa se termine pupaturile, sotul meu sta cu mana intinsa si doamna pare prea plina de sine ca sa mai realizeze existenta altor persoane in univers. Pasim pe „coridorul” spre plecari, asistati de o multime ce asteapta „cuminte” pe cei ce tocmai au sosit din Frankfurt, cu acelasi avion cu care urmeaza sa plecam noi. Dar mai e, imi spune sotul meu, acum ne urcam in autobuze. Nu am inteles prea bine de ce, pentru ca am stat doar 3 minute in autobuz, dar 2 indivizi faceau bani seriosi incarcand bagajele in autobuz. Nu ca am fi avut nevoie de ajutor, dar parea sa fie angajati sa faca asta, si abia dupa ce ne-am instalat in autobuz am realizat ca nu plecam pana nu plateste fiecare. La coborare din autobuz nu e normal nimeni sa te ajute. Intram in sfarsit in cladirea aeroportului, inca un control al biletelor si un alt control corporal, pipait serios cel putin la barbati, noi doamnele suntem mai frugal verificate. Doamna mea cu pupaturile pare sa ramana in sfarsit singura, totusi cateva prietene au insotit-o pana la usa aeroportului.
Odata bagajele trec prin scanner, putem sa ne asezam la linia de la ghiseu. Si pentru prima data decand suntem in Kabul ma „revolt” si-mi dau jos esarfa, adica o las doar pe umeri. Mai e nevoie sa mentionez ca aici e extrem de cald in timpul zilei?
Doua ghisee, dar aparent doar unul functioneaza. Un al treilea este deschis pentru bussines class, dar pare ca functionarul abia invata ce are de facut. La ghiseul nostru se inainteaza cu o viteza fata de care melcul pare rapid, si drept urmare apar „cei nerabdatori” care au prieteni in aeroport. Fata de linia „oficiala” se formeaza o alta, de „oficiali” care lucreaza pe aeroport si care isi „ajuta” cunostiintele sa evite coada. Si ca o curiozitate, sau o pedeapsa divina, doamna mea cu imbratisarile pare sa-si fi uitat pe undeva o poseta, este chemata inapoi la punctul de verificare (cred ca nu o ia chiar de la inceput, de la punctul 0, dar nu i-ar strica).
Cu 40 de minute inainte de plecarea avionului reusim si noi sa trecem la controlul pasapoartelor, unde functionarul face chiar si o gluma, ca sotul meu e retinut si noi putem pleca fara elJ Ne dam jos pantofi si trecem prin al catelea control? In final, in sala de asteptare, avem exact timp de o cafea inainte de imbarcare. Abia la usa avionului un alt post de control, de data asta un politist cu masca pe fata, ne verifica daca avem viza si daca e inca valabila. Ma intreb ce fac in caz ca cineva are probleme, te intorc de la usa avionului? Si sa nu uit, ar mai fi trebuit sa fie un control, inainte de pasapoarte, care sa ne ia cartile de identitate provizorii, dar cum nu era nimeni, le pastram amintire. Daca nu le ai, platesti amenda, dar uneori nu e nimeni la sosire care sa ti le deaJ
In orice caz, a mai durat o jumatate de ore pana toata lumea a reusit sa ajunga la avion, tinand cont de eficienta celor de la ghiseu, si pe cand sa decolam, deja cu 30 de minute intarziere, am fost anuntati ca un individ a fost vazut cu o cutie „ciudata” si din motive de securitate, se fac extra controale si suntem rugati sa mai avem rabdare. Refuza sa ma intreb cum a ajuns cutia „ciudata” in incinta aeroportului, si privesc pe geam la convoiul oficial care trece prin alte puncte de control, si care are steajul olandez pe capota unei masini si numere olandeze. Facem speculatii legat de cine ar putea fi, mai ales acum, cand retragea trupelor olandeze din Uruzgan a inceput.
Remarca pilotului privind „jocul de-a zborul in Afganistan” nu mai pare deplasata, pentru cineva care a trecut prin „jocul” de-a ajunge in avion.
Si pilotul ne anunta acum ca vom zbura in curand deasupra Romaniei….
Advertisement
Tot: 0.088s; Tpl: 0.012s; cc: 5; qc: 45; dbt: 0.064s; 1; m:domysql w:travelblog (10.17.0.13); sld: 1;
; mem: 1.1mb