Advertisement
Published: December 2nd 2011
Maroc. Sau cum am cumparat antibiotice din desert. A patra zi in Maroc - Marrakech. Dupa ce am fost speriati de Fes, cu toti arabetii care ne cereau bani, si pe care Mihaita a tinut mortis sa nu ii bage in seama, dupa ce am oprit cateva ore la Casablanca, ajungem in gara din Marrakech.
Baieti chivernisiti, ne gandim ca nu are rost sa mai dam banii pe taxi si hotaram sa mergem pe jos pana la Riadul unde eram cazati - Jomana. Este in medina din Marrakech, langa intrarea dinspre Bab Doukkhala.
Dupa cum, deja, probabil, e de asteptat, desi eram convinsi ca mergem bine, ne ratacim. Intrebam un copilas (dintre care se gaseau acolo foarte multi, dispusi sa te duca oriunde pentru "o suma modica" - bani care nu le ajungeau niciodata, si tot cereau). Plodul se apuca sa ne duca pe niste stradute laturalnice, mereu incurajandu-ne ca mergem in directia buna. Deja pierdusem increderea in pusti si orientarea in spatiu cand, acesta de opreste si ne arata doi barbati, europeni - "Riad Jomana?" "Oui, Riad Jomana". Ne dumirim ca nu sunt turisti, ci chiar proprietarii riadului si mergem cu ei sa ne cazam.
Trebuie sa mentionez ca, intre timp, raceala mea ajunsese la paroxism. Este sentimentul acela cand, desi stii ca nu te poti opri din orice faci, vrei foarte tare sa zici "gata! de ajuns!". Si strangi din dinti si mergi mai departe. Deja urechea dreapta imi era afectata destul de tare. Tusea imi reverbera in cap, dandu-mi ameteli. Despre febra, nu mai zic.
Mergem, totusi, in recunoastere pana in piata centrala, Djema el Fnaa. Parca e satul de vacanta din Mamaia, de pe vremuri. Dar inmultit cu 100. Si cu arabeti care iti cer bani pentru orice. Te uiti la imblanzitorii de serpi - da bani. Te uiti la maimuta - da bani. Treci pe langa cantareti - da bani... Pentru firea noastra de romani, este foarte obositor. Nu putem concepe sa aruncam asa cu bani spre oameni - desi e vorba de sume mici (pentru un buzunar european). Piata e plina de tarabe cu mancare, fresh-uri de portocale, fructe si cine-mai-stie-ce. Bem un suc de portocale (4 dirhami ~ 1,5 Ron) dupa care ne asezam la o masa, ca tot romanul, sa imbucam ceva. Ne serveste un arabete cu halat alb, cu mana, direct de pe taraba de
langa. Luam cate o supa speciala de-a lor (de naut) si apoi cous-cous cu frigarui si carnaciori. De 120 dirhami (11 euro) mancam amandoi pe saturate. Raceala mea ne forteaza sa abandonam piata dupa ce mancam. Ne retragem la Riad si asteptam ziua urmatoare.
The next day - Vizita in medina din Marrakech. Incepem dimineata cu o volta scurta, de vitaminizare, prin Djemaa el Fna, la vanzatorii de fresh. Incercam sa mancam ceva la KFC, dar aflam ca se deschide "pe la 11-12" - bloody arabian relativity... Cautam sa mergem, dupa harta, catre gradinile Majorelle. Ne ratacim. Mihaita gaseste o araboaica pe care sa o intrebe, imi face semne disperate sa il pozez cat discuta cu ea.
Gradina este un colt de paradis. Cel putin vara. Si sigur nu pentru cei raciti cronic. Mi-a placut enorm acolo, dar m-am resimtit. Foarte multa umbra pare sa insemne foarte multa racoare. Bad for colds. Altfel, daca iti poti imagina paradisul multicolor, asa arata gradinile. Yves Saint Laurent a stiut de ce s-a retras acolo. Vegetatie luxurianta, bazine, susur de apa, alei linistite, banci colorate, o cafenea cocheta... la vie doit etre belle...
Se face 12. Mancam la KFC si
mergem prin medina. Stradute ceva mai late decat prin Fes. Oameni parca mai spalati. Mai multi turisti. Noi, cu barba, ne gandim ca aratam mai neprietenosi decat alti turisti. Poate mai respingem cativa dintre astia de ne cer bani. Ne oprim sa vizitam palatele Badi si Bahia. Diferente mari intre cele doua. neavand ghid, nu am putut decat sa ne dam cu parerea. Primul, desi mai mare, impunator, construit in jurul unei gradini foarte mare cu un bazin in mijloc, pare parasit si in paragina de foarte mult timp. Al doilea, desi mai mic si tot nemobilat, are decoratiunile interioare intacte. O increngatura de camere cu arabescuri si marmura si mozaic si stuccato si gradini mici pline cu portocali si bananieri. Mi-ar fi placut sa le vad noaptea. Ca in 1001 de nopti. Sa "vad" povestile.
Trecem din nou prin Djema el Fnaa. Ma opresc sa pozez un imblanzitor de serpi - le canta cobrelor sa se ridice in fata lui. nu apuc sa duc aparatul la ochi si ma trezesc cu un sarpe pus in jurul gatului. Un ciuhabete incepe sa vorbeasca cu mine. Engleza sau franceza. Eram prea speriat sa realizez. Mihaita imi face doua poze, arabul
pare sa ma binceuvanteze, in felul lui. Dau sa plec. "pai cum asa, gratis? da-ne si tu niste bani! de hartie! suntem trei, da-ne cate 10 euro". Pentru doua poze. 30 de euro. Scot o bancnota de 50 dirhami (5 euro) si incerc sa ma trag de langa el. Nu scap pana nu mai scot una de 20 si ii arat buzunarul gol. Noroc ca banii erau la Mihaita.
Apoi, urmeaza aventura. Intram prin souk-uri (tradus piete - sunt, de fapt, stradute foarte inguste si inghesuite cu tarabe-buticuri-consignatii si nu stiu cum sa le mai spun). "Espagnol?, Francais?, English?, Portugues?...." toti isi incep asa discursul "Hey friend! Ola! Viens ici! Ey gringo! E' paysan!" aproape ca te trag de mana sa intri la ei in magazin sa iti arate marfa si sa iti ia banii. Niciunul nu intreaba de Romania. Am gasit doar doi care, dupa ce le-am spus, au stiut sa zica Hagi si Lacatus. De Loganuri nu ziceau nimic. Dasia, Dasia... dar habar nu au ca sunt facute in Romania. Este atat de obositor sa te opui arabilor astora care trag de tine sa iti vanda orice... Nu poti sa ii ignori. Daca intri in vorba cu
ei, nu scapi fara sa bagi mana in buzunar. Iar ca sa treci... e ca si cum ai inota. Robe ca de KKK, magari incarcati pana la refuz, mii si mii de motorete si scutere. Mirosurie - nu mai zic: Carne, peste, fructe, mirodenii, parfumuri, oaie... plus mirosul lor specific. Mergem ca printr-un vis. Un spectacol, pe cat de simplu si umil, pe atat impunator. Intotdeauna se gaseste ceva sa iti fure atentia. O oglindire a soarelui intr-un vasa de alama, niste masti ciudate, farfurii si voaluri atat de viu colorate ca trebuie sa te uiti la ele, mirosul de piele, gaini cotcodacind, inevitabilii vanzatori...
Deja am invatat sa facem poze de la brau - daca te vad ca ii pozezi, vin si iti cer bani. Si noi, ca romani, nu agreem aceste apucaturi.
Evident, ne ratacim. Suntem la marginea medinei. Lumea a patra. Dispar tarabele. Marfa este ca de talcioc si este expusa direct pe jos. Haine purtate. O imprimanta plina de noroi. O roata de bicicleta fara spite. Fetele lor se slutesc pe masura ce te departezi de centru. Fear factor: maxim. Ma trec transpiratiile - ori de la raceala, ori de la gandul ca oricare
dintre ei arata ca si cum ar avea centura cu dinamita la brau. Desi toata lumea ne asigura ca sunt prietenosi, desi nu exista niciun semn ca ar fi altfel, nu ne putem relaxa.
Din nou, raceala ma forteaza sa capitulez inainte de vreme. Intram din nou intr-o farmacie. Deja ma astept ca vanzatoarea sa se uite urat la mine cand ii cer alcool medicinal. Au. Dar este tot la flacon, cu pompita, ca un parfum. E bun si asa. Deja nu ma mai pot gandi decat ca voi ajunge in pat, cu o compresa de spirt pe piept. Sunt iritat, ne ratacim din nou, am obosit, ma doare gatul, tusesc, nu mai pot respira bine... Ei parca simt asta, instinctiv. Se intensifica abordarile. Toti vor sa ne arate pe unde sa mergem. La prima vedere, nu exista oameni mai servili. Pana cer bani.
Intr-un final ajungem la riad. Eu capitulez. Mihai mai pleaca o tura - cateva ore, timp in care eu dorm ca sa scap de febra. Seara iesim in piata mare, sa mancam. Nu lipseste sucul de portocale. Mancam un mix-plate de peste cu fructe de mare. Ieftin, foarte bun, mult. Dar servit numai cu
mana. In conditii pe care multi le-ar considera insalubre. Langa o taraba care servea capete fierte de oaie. Dupa ce am mancat impreuna un castron mare de melci fierti. De vis.
Mai bem un pahar de suc de portocale si ne retragem. Este magnificent Marrakech. Raman, in continuare, cu impresia ca am stat prea putin. Prea putin pentru a ne ajusta la stilul lor de viata. Abia la final am putut intrevedea forfota, furnicarul plin de viata care este Marrakech. Pot intelege de ce atatia europeni au ales sa se stramute acolo. Contrastele sunt peste tot. Si uimesc. Surprize peste surprize. Si mai toate palcute. As fi putut mai bine intelege, sunt convins, dupa cel putin o saptamana de stat acolo.
Advertisement
Tot: 0.091s; Tpl: 0.011s; cc: 5; qc: 47; dbt: 0.0585s; 1; m:domysql w:travelblog (10.17.0.13); sld: 1;
; mem: 1.1mb
