Eid

---

Sfârşitul Ramadanului se celebrează cu „Eid ul-Fitar”, trei zile de “finalul postului”. Anul acesta s-au nimerit pe 10, 11 şi 12 septembrie, iar ziua de 9 septembrie urma să fie liberă pentru ca oamenii să se poată pregăti de sărbătoare. Dar tot în 9 septembrie ar fi trebuit să fie şi “aniversarea morţii unui erou naţional, Ahmad Shah Massoud ” (după cum au anunţat la ştirile de seară în limba engleză), drept urmare „aniversarea” a fost mutată pe data de 8 şi ne-am trezit cu 6 zile de vacanţă în loc de 5. Ziua de miercuri am dedicat-o unor cumpărături, într-un Kabul parcă mai aglomerat ca de obicei, dar totuşi taximetristul nostru s-a dovedit extrem de relaxat. După ce ne-a povestit despre eroul lor naţional, într-o engleză aproximativă, ne-a dat amănunte şi despre „nebunii” care vor să ajungă în parlament (oraşul e împânzit de panouri electorale, şi cum nu mai există perete, copac, suport metalic care să nu fie acoperit cu vreun panou, un candidat mai isteţ a lansat un balon cu imaginea sa lipită pe balon). Pentru a ne demonstra că toată lumea e „crazy”, nu numai liderii, şoferul nostru a luat-o pe sens opus, în încercarea de a „scurta” drumul. Senin, cu zâmbetul pe buze, ne-a recomandat să fim calmi, pentru că totul e posibil în Kabul. E drept, ştiam şi noi că în ceea ce priveşte condusul în Kabul, fiecare e liber să-şi inventeze propriile reguli.
Ştiind că vom avea o mini vacanţă, am cochetat cu ideea de a „ieşi” din Kabul. La început Dubai a părut o variantă tentantă, am căutat printre cele peste 300 de hotele unul „potrivit pentru familii cu copii”, dar după ce am verificat temperaturile preconizate pentru perioada 9-12 septembrie (numai de la 39 grade în sus), am renunţat. Un cunoscut ne-a recomandat Dushanbe, capitala Tadjikistan-ului, numai la o oră de zbor din Kabul, dar o prietenă m-a avertizat că există şansa ca aeroportul să fie închis cu ocazia Eid-ului. Tot ea mi-a recomandat un fel de cabană, la 55 de km. de Kabul, pe valea râului Istalif, zonă fără mine şi fără taliban, în apropierea unui sat ( am aflat ulterior că se numeşte Mazar-e-Mitalam ), „departe de tot şi de toate”. Ne-am făcut o rezervare şi am aşteptat nerăbdători să „evadăm”. Joi dimineaţa, la ora 8, am pornit spre aventură.
După 4 zile departe de oraş, am regăsit un oraş gălăgios, cu oameni frumoşi îmbrăcaţi (chiar şi vânzătorii de la puţinele magazine deschise erau îmbrăcaţi de gală), cu o atmosferă plăcută, departe de temerile noastre. Pentru că am revenit în oraş pe data de 12, adică la o zi după anunţata ardere publică a Coranului de către o comunitate creştină americană. Cu o săptămână în urmă, după ce anunţul a fost preluat de CNN, au existat demonstraţii în oraş, şi cei care au avut de suferit au fost soldaţii americani care treceau prin preajmă, oamenii au aruncat cu pietre în ei. Speram şi eu ca preotul american să-şi revină, şi să renunţe la un astfel de gest incendiar, dar cum acolo, în vârf de munte, nu am avut nici radio, nici telefon, nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Până şi ambasada olandeză a fost în stare de alertă, e evident că situaţia putea deveni periculoasa. Dar, spre bucuria tuturor, o alta „aniversare”, cea de pe 11 septembrie, a trecut fără incidente (corect ar fi sa le numesc „comemorări”, preiau doar maniera în care sunt aici prezentate ştirile). Echilibrul e atât de fragil în lume, şi o piatră aruncată ca din joacă într-o apă atât de tulbure, poate crea un tsunami care să ne afecteze pe toţi.

---

Comments

[ela]

Va admir pentru ca incercati sa luati lucrurile cu calm si seninatate!Sigur nu este usor de locuit dar experienta este extraordinara!Ma gandesc cum si cat o va influienta pe Miriam!Sub indrumarea voastra sigur va deveni un adult tolerant si deschis!