Advertisement
Published: August 31st 2010
Edit Blog Post
Discuţii despre religie
Considerând ca suntem în luna sfânta aici, pe târam islamic, discuţiile despre religie devin inevitabile. La televizor, aproape pe orice canal, se discută pe teme religioase (sau legat de viitoarele alegeri), se difuzează seriale cu teme religioase, şi spre surprinderea mea, recunosc unele poveşti, chiar daca nu înţeleg dari. Cel puţin pe Juzuf, adică Josef, nu puteam să nu-l recunosc, descifrând visele deţinuţilor.
Din alte seriale, cu Juzuf copil, sau despre Abraham, înţeleg că există multe poveşti în comun în religiile noastre. Cele mai captivante poveşti rămân pentru mine cele despre Mohamed, spre norocul meu traduse, si mă întreb urmărindu-le de ce nu am citit la vremea mea cartea lui Eliade, „Tratat de istoria religiilor”, tare m-ar mai fi ajutat să privesc dincolo de aparenţe, de povestea cu credincioşi (noi) şi necredincioşi (ei). Pentru că oricum aici povestea se schimbă, noi suntem necredincioşi si ei credincioşi. Iar când e vorba de lupte între cele două tabere, dacă învingem „noi”, ne-a ajutat D-zeu, iar daca înving „ei”, i-a îndrumat Allah.
Pentru că mereu curge cate vreo ţeava, instalatorul e destul de des la noi. Si cum ştie si puţin engleză, mai povestim de una, de alta. Printre altele mi-a
povestit cum a fost şi el la o „şcoală musulmana” (madrassas) în Pakistan, „pepiniera” Talibanului, dar a rezistat numai 5 zile. După părerea lui, tinerilor de acolo, de cam 15 ani în pricipiu, duşi uneori cu forţa la o astfel de şcoală, sunt supuşi unui adevărat program de „brain wash”. Li se spune cat de periculos este să intri în contact cu tot ce nu e musulman, cum toţi cei ce trăiesc în Kabul nu mai sunt adevăraţi musulmani pentru ca au respirat probabil acelaşi aer cu „necredincioşii”. După ceea ce e scris in „Qur’an”, nu e voie să ucizi, însă legile Talibanului se bazează pe propria interpretare a „Shari’ah”, legea sacră a islamului. Am simţit de la început că unii oameni se tem de noi, acum înţeleg şi de ce, putem să-i „contaminăm”. Frica de necunoscut e ceva firesc.
Îmi amintesc de turcul care vindea îngheţata si marţipan, pe vremurile copilăriei mele, într-un mic magazin de pe strada Pata. Tentaţia dulciurilor era aşa de mare, si erau atât de bune, dar ne era frică de el, de mustaţa lui enorma (cel puţin aşa pare în amintirile mele), de căutătura lui aspra. Nu încerca să fie „drăguţ” cu noi, nu ne mângâia si nici nu ne răsfăţa, vorbea stâlcit , precum Cadar ( ce minunată e piesa lui Victor Ioan Popa, si ce de actualitate mi se pare acum). Căutând pe Internet, am găsit un articol despre „Povestea „Turcului” mustăcios şi a îngheţatei lui legendare” din Foaia Transilvana (5 iulie 2010), de fapt „turcul” meu era albanez, se numea Daut Ismail, iar aşa cum era de aşteptat, mustaţa lui nu era enorma precum în amintirile mele , ci doar „albă şi tăiată fără cusur, după tot fasonul turcesc”.
Miriam m-a întrebat într-o zi de ce talibanul nu vrea pace în Afganistan. Am încercat să-i explic despre credinţa dusă la extrem, despre inflexibilitatea celor care cred că doar religia lor e bună şi adevărată. M-a întrebat atunci despre diferenţele dintre Allah, D-zeu, Buda, si alţii, iar eu i-am răspuns că după mine numele nu contează. „Dar de unde ştii mami, că e doar unul singur? Nimeni nu ştie, poate sunt mai mulţi, dar sunt prieteni între ei”. Si după ce i-am spus ce greu le e oamenilor mari să renunţe la adevărul lor, întotdeauna „unic”, mi-a sugerat atunci că ar trebuie să găsim un alt nume, unul singur, în care să credem toţi. Ce simplu şi frumos ar fi, dacă am putea asculta glasul inocenţei. „Dar mami, dacă am găsi un nou „God”, cum rămâne cu cei existenţi, ce ar mai face atunci, dacă nu mai trebuie să aibă grijă de noi?” Si pentru a împăca pe toată lumea, dimineaţa mi-a sugerat ca fiecare să se roage îngerului sau păzitor, si cum toţi îngerii sunt prieteni intre ei, o sa fim şi noi prieteni. Si astfel, dorinţa doamnei Cooper (învăţătoarea), se va realiza: „să fie într-o zi pace în Afganistan”. Iar eu, ca orice mama, mi-aş dori ca pacea să fie în toată lumea, şi în sufletele noastre. Si mă întreb, cum pot eu ca mama, să o fac să crească „drept”, cum spune Ionel din piesa „Tache Ianche şi Cadar”, pentru că, citându-l pe Cadar : „ovrei, creştin, mahomedan, tot una estem, frate estem, voi la fel casa estem, peretele la fel, tot la fel, numai zurgaveala alta estem”.
Advertisement
Tot: 0.091s; Tpl: 0.011s; cc: 5; qc: 45; dbt: 0.068s; 1; m:domysql w:travelblog (10.17.0.13); sld: 1;
; mem: 1.1mb
corina morar
non-member comment
religii sau religie
Sigur ca toti am fi mai buni daca am asculta vocile copiilor nostrii ,cu totii am fi mai fericiti daca am avea gandirea copiilor .Cum se ajunge ca devenim mai rai,mai pervertiti si mai lipsiti de intelegere unii fata de altii odata cu trecerea timpului?De ce maturizarea nu duce la intelepciune ci ,din contra, la acumularea de greseli ? sunt intrebari cu care fiecare dintre noi pleaca din aceasta lume.Aceasta este parerea mea .Poate ca in fata mortii noi oamenii mari ne schimbam ,asta daca lasam ingerii sa ne schimbe.Oare vom putea sa ne schimbam macar in fata mortii ?Oare vom putea redeveni copii ?Cred ca de aici fericirea :"fericiti cei saraci cu duhul,ca aceia vor mosteni Imparatia cerurilor ",insa noi oamenii mari interpretam si aceasta in mod diferit .Ce facem sa redevenim copii si sa nu ne fie rusine cu aceasta ?