Advertisement
Published: November 29th 2012
Edit Blog Post
Dimineata devreme am pornit spre debarcader. Trei barci, dintre zecile ancorate, ne asteptau pe noi si bagajele noastre. Apa, painea, si lemnele de foc au ajuns in barca noastra. Dupa ce am constatat ca nu avem suficiente veste de salvare, m-am consolat cu idea ca avem macar apa si paine. "Sefa" trupei noastre (8 persoane) a inceput sa arunce bucati de paine la pesti. Am rugat-o sa mai astepte pana la intoarcere.
Calatoria cu barca a fost mai mult de o ora. Insule care din departare pareau mici, se dovedeau intinse odata ajunsi in apropierea lor. Speram sa vedem delfini, dar nu s-au aratat. Cei care conduceau barcile faceau un fel de intrecere intre ei, asa ca destul de des ne apropiam de alta barca, ne salutam, si apoi le-o luam inainte, ca peste 10 minute sa se repete povestea, de data asta ne-o luau ei inainte. La un moment dat am ajuns intr-un fel de arhipelag cu apa putin adanca, cristalina, puteam sa atingem coralii cu mana, barca si-a scos motorul din apa si noi ne-am redistribuit in barca pentru a fi in echilibru si a nu deteriora corali. Peisajul de pe tarm s-a transformat incet incet in mangrove,
mi-as fi dorit sa avem un caiac si sa putem patrunde prin paienjenisul de arbori. Dar cel mai mult mi-as fi dorit sa pot ramane acolo pentru cateva zile, sa ma umplu de liniste, de culori, de aerul minunat si sa ma plimb, cu mare atentie, printre castelele de corali. Daca paradisul e pe pamant, mi-am spus, acolo trebuie sa fie. Poate paradisul e format din mai multe astfel de locuri magice, in care natura e inca stapana, in care pasarile te privesc mirate, neintelegand cine sunt uriasii care le invadeaza teritoriul.
Dupa multe exitari in alegerea unei plaje, fiecare avea alta idee, am gasit una cu o urma de umbra si ne-am oprit. Ideea era sa se mearga la pescuit, si cu pestii prinsi sa ne pregatim pranzul. O barca a pornit la pescuit, o alta spre o zona cu corali, iar unii dintre noi au ramas la tarm, la plaja. Eu mi-am pus masca pe fata si am inotat nu prea departe de tarm, admirand corali si pesti. Intre timp cei de pe plaja au prins un crab, interesant de vazut cata putere are in clestii lui. La o poveste, pe plaja, cu un domn care a
lucrat la ambasada americana din Bucuresti dupa revolutie, am decoperit ca in urma cu 20 de ani am fost amandoi la concertul lui Michael Jackson in Bucuresti!
Incercati sa va imaginati locul, si mai ales, sa priviti in jur si sa va simtiti singur pe lume. Nici o barca, doar cativa oameni, cei din grupul tau, oriunde ai privi in jur doar plaja, apa, soare. Te simti un fel de Robinson Crusoe si sentimentul de "aproape singur" pe lume e placut. Si apoi o barca trage la tarm, si prietena mea, care fusese sa admire corali, imi spune "stii ca am fost aproape lovita de o barca?". Stiu ca pentru ea a fost o experienta nu tocmai placuta pe moment, dar are si ea umor, si m-a inteles de ce am izbucnit in ras. Si acum zambesc😊
Cum pescuitul nu a fost asa un succes, 2-3 pesti nu erau destui pentru a hrani 20 de oameni, am pornit sa cautam o alta insula, o alta plaja, si ne-am oprit intr-un loc perfect, un fel de limba de nisip intre doua insulite, astfel incat aveam plaja si la nord, si la sud. Doamnele care aveau nevoie de un loc
protejat pentru a se putea dezbraca in costum de baie (vorbesc de cele care nu-si dau jos niciodata abaya in public), s-au retras intr-o zona "a femeilor", iar noi am ramas in zona "familiilor". Barcile au pornit iar la pescuit, Miriam a mers cu Henk sa pescuiasac. Eu si cu alti 4 am urcat in ultimul moment intr-o alta barca care pornea la pescuit intr-o zona cu corali frumosi. Nu numai ca am vazut delfini pusi pe joaca, corali minunati si pesti multicolori, dar cei doi localnici au pescuti cu harponul, a fost o premiera in viata mea, am vazut pestii prima data intre corali si ceva mai tarziu pe farfurie. Din pacate, nici unul dintre noi nu a avut o camera sa facem poze. Dar imaginile sunt extrem de vii pentru mine. De la leganatul barcii mi s-a facut foarte rau, dar odata ce am pornit spre tarm mi-am revenit putin, si cum ne improvizasem un fel de umbrar, m-am intins putin si mi-am regasit echilibrul.
Ceea ce ar fi trebuit sa fie pranzul la ora 2 s-a transformat intr-o cina la ora 8. Intr-o groapa adanca, sapata in nisip, au fost pusi pestii si painea, si lemnele
de foc, iar cina noastra a fost peste cu paine calda si ceva legume. Miriam nu a putut manca pestii pe care i-a vazut vii, si de atunci nu mai prea vrea sa manance peste.
Mai trebuie sa spun ca nimeni nu ar fi plecat de pe insula? Dar trebuia, pentru ca nimeni nu are voie sa ramana peste noapte pe insule, eram prea aproape de Yemen si de Eritreia. Calatoria de intoarcere, pe intuneric, a fost cam stresanta, mai ales dupa ce barca noastra a "atins" o alta barca. Mi-am pus vesta de salvare, i-am dat una micutei, si apoi am inchis ochii sa simt vantul, sa traiesc momentul. Si odata ajunsi la tarm, am pornit pe jos spre hotel, aveam nevoie sa simt pamant sub picioare.
Ziua urmatoare am lenevit pe plaja, am facut o baie in mare(doar in costum de baie) alaturi de o doamna imbracata complet in negru, pana si sosetele erau negre, cu fata complet acoperita (daca am fi indraznit sa facem o poza, as fi inramat-o, chiar daca nu sunt prea mandra de kilogramele mele), am facut o vizita scurta unui domn care avea o colectie impresionanta de scoici si obiecte decorate
cu scoici, si spre amiaza am revenit pe "uscat", in Jazan. O vizita la o piata de peste, si una la mall, inainte de a zbura spre Riyadh. A doua zi, viata a intrat in normalitate, Miriam la scoala, noi la munca. Dar cele 5 ore de somn nu a fost suficiente pentru a "prelucra" impresiile calatoriei, si de multe ori, pe parcursul zilei, am fost nevoita sa spun "scuze, dar eu inca sunt pe o plaja pe insulele Farasan"....
Advertisement
Tot: 0.087s; Tpl: 0.012s; cc: 9; qc: 49; dbt: 0.056s; 1; m:domysql w:travelblog (10.17.0.13); sld: 1;
; mem: 1.1mb