Advertisement
Published: November 16th 2006
sigiriya rock
/am urcat pana pe varf La nord de zona muntoasa se intinde asa-numitul "Triunghi cultural" - o zona unde s-au dezvoltat primele civilizatii sinhaleze ce au cunoscut vremuri "glorioase" intre 300 i.Ch. si 1200 d.Ch. Acolo sunt cateva situri arheologice interesante, cele mai importante trei dintre ele delimitand amintitul triunghi. Planul nostru includea insa doar centrul si sudul tarii si nu sa vroiam sa ne intindem prea mult spre nord, mai ales ca nu aveam chef de prea multe ruine. Asadar am hotarat sa facem doar o excursie de o zi Sigirya care este relativ aproape de Kandy si este mai mult decat un site arheologic. Sigiriya este de fapt o stanca de vreo 200m inaltime ce se ridica brusc in mijlocul junglei inconjuratoare. Asadar chiar daca din punct de vedere arheologic am fi fost dezamagiti, macar privelistea trebuia sa merite.
Am fi vrut sa inchiriam o masina cu sofer din Kandy, dar pretul era cam mare, 45$. Am incercat sa impartim costul cu doi englezi ce vroiau si ei sa viziteze Sigiriya, insa ne-au refuzat. Asadar iata-ne dis-de-dimineata in autogara din Kandy sa prindem singurul autobuz ce mergea direct la Sigiriya. In autogara zeci de autobuze, si majoritatea destinatiilor erau doar in alfabet sinhala.
tata buses
/autobuzele indiene marca Tata Asadar intrebam din autobuz in autobuz pana il gasim pe cel care ne trebuie. Merge de fapt destul de repede pentru ca toti sunt dornici sa te ajute si iti indica cel putin zona in care ar trebui sa fie parcat autobuzul pe care il cauti. Trebuie sa fim insa atenti la pronuntie caci de cele mai multe ori localnicii pronunta numele de localitati mult diferit de ceea ce ne inchipuim noi.
S-a aglomerat repede. Noi stam pe banca lunga din spate. Bineinteles vecinul de langa intra in vorba cu noi. Pare ok si conversatia se leaga. Aflam printre altele ca e inginer la o companie de telefonie mobila. Cu mandrie ne spune ca a fost si el prin tari straine, in Japonia, Tailanda, trimis de firma la cursuri. Dintruna in alta ajungem aflam ca are bineinteles un prieten care ne poate aranja safari... Sorry, nu intra in planurile noastre si nu insista. Oricum una peste alta a fost placut sa discutam cu el. A coborat destul de repede si la despartire ne-a dat adresa de email, doar nu se stie niciodata cand o sa avem nevoie sa ii scriem 😊. Oricum in Sri Lanka toata lumea are o
carte de vizita pregatita - se pare ca da bine 😊.
Autobuzele sunt toate marca Tata sau Ashok, nu au arcuri deloc, bancile sunt de lemn iar usile nu se inchid niciodata. Opreste oriunde i se face un semn; de fapt uneori "opreste" este mult spus, practic doar incetineste cat sa se poate urca sau cobora cineva. Si cu autobuzul parcurgem in tot jur de 20-30 km pe ora. E cumva surprinzator pentru ca in general ai impresia ca merge foarte repede, fiind tot timpul zgaltait de accelerari si frane bruste. Strazile au cate o banda pe sens si nu exista trotuare. Tot traficul se inghesuie pe cele 2 benzi - masini, tuk-tuk-uri, animale, biciclete, pietoni, toate merg pe strada. Iar autobuzele sunt cele mai rapide pe sosele (da vezi mai multe autobuze depasind decat masini mici). Ulterior am aflat si explicatia - soferii sunt platiti la numar de ture parcurse, asa ca nu le pasa de nimic din jur. Ca sa nu mai vorbim de depasirile in unghi mort; vine ceva din fata... problema lui. O depasire odata inceputa nu se intrerupe. Cel ce vine din sens opus trebuie sa se fereasca. Nu de putine ori ne strecuram
top view
/vedere de sus "la milimetru" pe langa alti "participanti la trafic", inclusiv pietoni. Claxonul este cel mai folosit instrument de bord - cand depaseste, cand nu poate depasi, la intrarea in curbe, sa atentioneze pietonii etc etc. Am prins chiar si un radar si a pus a frana de ne-a aruncat in fata - eu am pronit-o la vale pe culoar iar Cris s-a lovit de banca din fata. S-a rezolvat repede radarul cu o mica atentie, dupa cum ne-a spus taxatorul; parca suna familiar 😊.
Ca veni vorba de taxator, exista un asemenea personaj in fiecare autobuz si nu are meserie usoara. Tot timpul trebuie sa faca naveta fata - spate, de fapt de cele mai multe ori sa se "strecoare" si sa taie bilete "intr-un picior". Absolut tot timpul dau chitanta si restul exact. Cand nu au rest functioneaza un sistem bazat pe incredere - ia banii si revine mai tarziu sa dea restul. Nimeni nu pare ingrijorat ca ar putea fi pacalit in toata aglomeratia aia. De fapt si calatorii platesc tot timpul biletul, nu am remarcat sa incerce sa "smenuiasca" ceva, o intelegere mica acolo... In plus, taxatorii au avut intotdeauna grija de noi sa coboram unde trebuie
si uneori chiar sa ne arate urmatorul autobuz.
Dupa o "escala" de vreo 20 de min in autogara din Dambulla ajungem aproape de pranz, in sfarsit, in satul de langa Sigirya. Inainte de "ascensiune" vrem sa mancam ceva si alegem o bodega cu un aer autentic local. De fapt un butic ce avea in spate si o camera cu cateva mese. Cativa localnici tocmai termina de mancat. Cand intram si cerem de mancare se citeste uimirea pe fata proprietarilor - credeau ca vrem sa cumparam doar apa ceva. Desi cohorte de turisti trec prin zona, probabil nu sunt invatati cu turistii sa intre la ei ci la restaurantele mai "luxoase" de langa. Comandam rice&curry de pui la un pret de localnici - 1$ portia. Si mancarea era chiar pt localnici, atat de picanta incat ne ustura gura si pe dinafara. Imi era foame, dar usturimea era mare, asa ca nu am reusit sa mananc decat jumatate din portie - chiar daca, vazandu-ne fetele "disperate", ne-au oferit si cocos macinat care mai taie din usturime. In plus roiau mustele in veselie pe langa noi. Cu o mana mancam si cu cealalata goneam mustele din farfurii. Gazdele se scuzam jenate ca
e o pana de curent si nu le merg ventilatoarele. Dupa restaurant am cumparat ceva fructe sa ne potolim foamea si sa mai linistim papilele gustative incinse 😊. Una peste alta a fost fain, insa am plecat si cu o strangere de inima in asteptarea "efectelor secundare". Citiseram ca majoritatea turistilor au probleme probleme de stomac din cauza mancarurilor gatite cu apa nefiarta si alte din astea. Iar dupa experienta din Egipt... toata dupa-amiaza am trait cu impresia ca acum ne apuca. Insa nu a fost decat autosugestie, incredibil cum te poti simti bolnav daca mintea se asteapta la asa ceva; de fapt chiar nu am avut deloc asemenea probleme in cele 3 saptamani.
De la sosea pana la intrarea in site mai avem de mers vreun km pe jos. Biletele la Sigiriya erau foarte scumpe fata de restul preturilor - adica 20$/persoana. In plus tipul de la casa avea niste abilitati deosebite. Il intreb cat costa, imi spune 4000 si ceva de rupii. Ii intind 5000. El ii ia, dar mi-i returneaza imediat impreuna cu un pliant. Incepe sa imi explice ca daca vrau sa merg si la celelalte situri arheologice as putea sa iau un bilet care
sigiriya paitings
/erau intr-o pestera aflata pe la jumatatea stancii. nu se stie exact ce a fost acolo, unele dintre presupuneri ar fi ca a fost un fel de bordel, sau calugarii au facut picturile, oricum arata sexy:) sa le acopere pe toate la un pret mai convenabil. Stiam deja, insa noi vrem doar Sigiriya, asa ca ii intind din nou banii pt 2 bilete. Cand mai uit mai bine, aveam doar patru bancnote de 1000, in loc celor cinci initiale. Ii "semnalez" problema, si el o scoate de sub tejghea cu un aer inocent si pe a cincea. Imi da biletle, restul, dar parca iar e ceva in neregula. Mai calculez o data si constat ca trebuia sa imi dea inca 100. Ma uit contrariat spre el, si cu acelasi gest "prompt si natural" scoate diferenta de sub tejghea... 😊. Intram, trecem prin filtrul catorva "ghizi" locali... si iata-ne in sfarsit aproape de obiectivul nostru.
Un pic de istorie - prin secolul 5 d.Ch. regele Kassapa si-a construit pe Sigyria (Stanca Leului in taducere) o fortareata, iar in jurul stancii un oras. In ciuda pozitiei foarte avantajoase la cativa ani a fost totusi cucerita de catre fratele sau, cu sprijinul unei armate de merceari tamili din sudul Indiei. Dupa cucerire a fost cedata calugarilor budisti ce au transformat-o in manastire.
A iesit soarele. Arde foarte tare asa ca ne dam cu crema de soare. Parca
squirrel
/erau peste tot, in orase, pe plaja, printre ruine. era mai bine cand era innorat... Decat zapuseala asta... 15 minute mai tarziu insa se intuneca deodata si incepe sa toarne. Ne adapostim sub un copac pe scarile de la baza Sigiriyei. Ploua din ce in ce mai tare, pe scari in jos vine un un mic suvoi. Ne punem gegile de ploaie insa la pantaloni ne facem fleasca. Cand se mai domoleste o luam totusi in sus pe scari caci poate sa o tina asa toata ziua.
Ajungem la inca un punct de control. Un soldat ne cere din nou biletele si le noteaza seriile, Dumnezeu stie de ce. Apoi urcam pe o scara metalica in spirala pana la o pestera mica. Inauntru niste picturi foate bine pastrate din secolul cinci. Nu se stie exact daca reprezinta consoartele regelui sau niste nimfe. Urmeaza asa-numitul "zid oglinda". Ei zic ca e acoperit de "graffiti" din secolul 7, mai exact texte care descriau impresiile vizitatorilor de pe vremea aia. Ca sa va spunem drept noi nu prea am vazut nici un fel de "graffiti", pentru ca zidul, asa cum ii spune si numele este "lustruit" bine de ploaie. Mai urcam niste scari si ajungem pe un fel de platforma cam
la jumatatea inaltimii stancii. Aici se vad ramasitele unui leu gigantic - de fapt doar labele i-au ramas - ce strajuia urcarea finala. Pana acum am mers pe trepte normale, late cu un zid-balustrada. De acum sunt insa doar niste scari de metal, mult mai inguste agatate de zidul vertical. Inca ploua, asa ca mai stam un pic in speranta ca se opreste ploaia. Intre timp coboara un grup de englezi si apoi unul de pustani sri lankezi. O fata isi ia inima in dinti si ne roaga sa ii facem o poza - cu Cristina. Apoi vor si o poza de grup. Sunt foarte fericiti si ne dau o adresa sa le-o trimitem neaparat.
Cris nu e sigura ca vrea sa urce, insa pana la urma o conving sa incerce. Si a meritat. Priveslistea de sus este foarte frumoasa. Sigiriya domina totul in jur. Si cat vezi cu ochii numai jungla. Undeva indepartare se inalta niste munti. Spre sud rasare deasupra copacilor o statuie imensa a lui Buddha. Suntem practic siguri sus printre ruine si putem sa ne bucuram in liniste de priveliste. Bine ca nu suntem in plin sezon cand vin cohorte de turisti si e foarte
alomerat. Pe scari cred ca e un adevarat blocaj "rutier".
La intoarcere nu avem autobuz direct. Trebuie sa schimbam la Dambulla. Autobuzul vine deja aglomerat si stam in picioare o buna bucata de drum. La primul oras mai mare se elibereaza insa si gasim o bancheta. Ca de obicei, vecinul din fata intra in vorba cu noi. E lector a universitatea din Kandy. De altfel el este cel care duce conversatia spre un subiect nou, pe care nu am indraznit pana acum sa-l abordam cu ceilalti - conflictul dintre sinhalezi si tamili. Ne intreaba ce credem noi. Noi dam un raspuns evaziv, neutru. In ceea ce spune se simte un pic nationalismul si incrancenarea. Nici nuse putea altfel dupa zeci de ani de razboi. Din pacate vorbeste foarte incet si abia prindem jumate din ce spune. A, si inca o surpriza placuta... nu a incercat sa ne vinda absolut nimic... 😊
In sfarsit ajungem inapoi in Kandy. Ne orpim la Rams - un restaurant indian. Mancarea a fost absolut delicioasa. Numai cand ma gandesc, hmmm.
Advertisement
Tot: 0.137s; Tpl: 0.017s; cc: 7; qc: 56; dbt: 0.0933s; 1; m:domysql w:travelblog (10.17.0.13); sld: 1;
; mem: 1.2mb
