Advertisement
Published: June 28th 2010
Edit Blog Post
Cred ca fiecare dintre noi a primit cel putin odata o prezentare power point despre binecuvantarile de fiecare zi. Ba ar fi indicat sa ne tinem si un jurnal al binecuvantarilor zilnice, in care sa scriem in fiecare seara cel putin 10 binecuvantari. Sigur, in perioda comunismului, binecuvantarile ar fi fost de alta natura decat cele din viata mea de toate zilele din Olanda. Si tot la fel de sigur, ma asteptam ca binecuvantarile de aici sa fie putin diferite de cele din existenta mea olandeza. Dar socoteala de acasa stie fiecare, nu se potriveste cu cea din targ. Dupa aproape trei saptamani de dormit pe saltea, fiica mea a fost foarte fericita sa aiba un pat. E drept, in prima seara inclinat, iar de atunci, dupa ce problema cu inclinatul s-a rezolvat, „putin” concav, dar totusi un pat. Faptul ca intr-o dimineata am putut sa ne gatim un mic dejun cald, a fost o binecuvantare, dupa ce timp de o saptamana am tot asteptat ca „astazi” cineva sa ne aduca butelii, apoi un cablu, si eventual sa le si instaleze.
In ciudat faptul ca in fiecare zi descopar o alta defectiune la instalatia sanitara din casa, sa ai apa, si
uneori chiar calda, e o binecuvantare. Sigur, nu poti sa o folosesti la ceai sau cafea, dar pentru gatit si spalat e buna (nu pentru spalatul pe dinti, acolo folosim apa curata, cumparata la sticla). Cum apa vine dintr-un tanc aflat pe acoperis, de circa 1000 m3, gandit sa acopere nevoile locatarilor de pe flancul stang, in mod normal ar trebuie sa ne ajunga apa 2-3 zile (casa are deocamdata doar 3 nivele). Dar o familie ca a noastra, intr-un apartament de 4 camere, e o raritate, si din cate am inteles, la etajul 2 familia numara in jur de 10 membrii, iar joia si vinerea se aduna si alti membri ai familiei. De bucurie ca se vad, toti fac un dus, isi spala hainele, ceea ce face ca tancul plin la ora 9 dimineata sa fie aproape gol la ora 6 seara. Pentru ca nu vreau sa bat la usa proprietarului de oricate ori nu avem apa, am „invatat” ca exista o valva care trebuie deschisa, si daca si pompa de apa e pornita, tancul se poate umple in scurt timp. Pornitul pompei poate fi o problema, pentru ca trebuie pusa in priza, si priza e in casa unui
om. Henk a intrat odata peste el cand omul facea linistit dus, doar ca uneori dimineata, cand noi avem nevoie de apa, el inca doarme, si deci si usa e inchisa. Uite asa, pentru ca omul nu era acasa, am stat eu o zi fara apa. Si cand in sfarsit pompa s-a pornit, cineva a uitat sa o si opreasca, si apa a dat peste tanc. In prima zi cand ne-am mutat aici, surplusul de apa s-a scurs direct la noi in baie (a fost cam a treia inundatie din prim zi, dupa alte incidente), si normal, tavanurile noi vopsite din cele 2 bai si bucatarie sunt cu pete. Acum nu mai vine apa peste noi, instalatorul ingenios a pus un furtun de scurgere, care se opreste cam in dreptul ferestrei noastre si de acolo ofera un dus gratuit celor care trec intamplator pe langa cladirea noastra. Paznicii de la „asociatia pentru export afgana”, aflata peste drum, sunt pe faza si ne anunta prin strigaturi sa oprim pompa. Chiar si fara sa stiu dari le inteleg mesajul…
Daca uneori mi se pare ca prea multe merg pe dos si-l intreb pe sotul meu daca nu ar trebui sa ardem si noi ceva mosc in casa, el imi raspunde „this is Afghanistan, just keep on smiling.” Si vorba micutei, cand vine vorba de alungat spiritele rele, „pai dupa ce trece fumul spiritele vin la loc”, deci tot nu ajuta. Aici lumea reala e interconectata cu cea a spiritelor, „ochiul rau” e responsabil pentru aproape tot ce nu merge bine. Si cum noi suntem in centrul atentiei, aproape oriunde am merge, cred ca ar trebui sa fac provizii de plante de ars. Ma intrebam mereu cum pot celebritatile sa traiasca in atentia constanta a celor din jur. Ei bine, chiar daca nu trebuie sa dam autografe, copiii se iau dupa noi si ne studiaza cu atentie, barbatii se intorc sa ne studieze (chiar daca ceva mai discret), iar femeile, cele fara de burca, se uita minute in sir la noi daca au ocazia. Pe cele cu burca nu le pun la socoteala, ca numai ele stiu ce vad. Ieri, in piata, am surprins o femei cu burca ducand aproape de ochi o rosie. Pe langa faptul ca ochelarii sunt un lux chiar si pentru barbati, daca mai au si bucata de dantela pe ochi cred ca nu mai pot deosebi un european de un afghan.
Ma uit la cladirea care s-a ridicat aproape de cand suntem aici de cealalta parte a strazii. Muncitorii sunt din Pakistan, si lucreaza de la 6 dimineata la opt seara, cu o pauza la amiază (intre 12 si 13,30 aprope peste tot e liniste), sapte zile pe saptamana. Ma uit la cei care vin sa „repare” tot ce e de reparat intr-un apartament nou, sau sa refaca ceea ce nu a fost facut bine de la inceput, si parca il aud pe proprietar „muncitorii afghani nu sunt buni”. Dar daca vine vorba de Pakistan, „vecinii nostri sunt rai, ne trimit tot ce au mai rau”, relele vin si din Pakistan (inclusiv taberele de pregatire ale talibanului sunt in Pakistan). Chiar daca toate relele vin de la vecini (sau de la ochiul rau), eu tot as vrea sa vad un apartament lucrat de ei; poate ferestrele ar fi fixate in mai mult decat doua cuie, poate poate chiar si dusul din baia mica ar functiona si pe apa calda, poate…. Dar fiind o romanca cu inima buna si nu o olandeza cu pretentii, dupa cum spune proprietarul nostru, ne multumim cu ce avem.
Chiar daca exista si aici magazine alimentare gen supermarkt, traversatul orasului de cealalta parte a muntelui ramane o experienta stresanta, asa ca revin la gatitul gen improvizatie zilnica, si uit cu desavarsire de planificarea cumparaturilor pentru o saptamana.Ma bucur ca am gasit un vanzator care vorbeste ceva engleza la unul dintre cele 5 magazine de pe strada mea, care e dispus sa-mi aduca „din oras” ce-i cer (asta daca ma si intelege exact ce imi doresc). Ma bucur sa pot cumpara fructe proaspete (asa mango bun ca si aici nu am mai mancat, nici chiar in Columbia), si mi-a luat ceva timp pana am inteles de ce vanzatorul e atat de naucit cand vreau sa platesc 5 piersici, pentru ca cantarul lui numai cantareste, nu calculeaza si pretul. Deci, cu geanta plina de plasute de plastic, „ies” din nou la cumparaturi, si cumpar cu kg. (chiar si baclava) Si cand gasesc si carne de pui, iar la mine in bucatarie se simte mirosul de mancare gatita cu carne, s-ar impune o sticla de sampanie, dar de, asta nu se poate, poate cel mult o bere fara alcool si cu gust de mere (sau pere, sau alt fruct, poti sa si alegi).
Precum straturile de piele care le-am dat jos la hammam, cand o batranica cu mana puternica m-a masat cu o manusa aspra si un sapun special, tot si asa si preconditionarile mele se risipesc, una cate una. Si binecuvantarile existentei mele afghane isi gasesc drumul spre inima mea.
Advertisement
Tot: 0.042s; Tpl: 0.011s; cc: 6; qc: 24; dbt: 0.0234s; 1; m:domysql w:travelblog (10.17.0.13); sld: 1;
; mem: 1mb
Hapi2233
non-member comment
recitesc
Recitesc din urma :)