Advertisement
Published: December 9th 2011
Edit Blog Post
Pentru mine raionul de codimente din magazinele alimentare de aici e la fel de atrăgător pre cum era pe vremuri în Bogota raionul de fructe: cunoşteam doar 20%!d(MISSING)in fructele expuse. După ce ne-am cumpărat codimentele „normale” folosite acasă, am început să caut pe Internet reţete locale şi am descoperit repede că de fapt nu avem codimente pentru a găti. Cardamom, tamarin, sofran, sumac, sesam, ca să amintesc numai câteva din codimentele necesare pentru a găti „kabsah”. Norocul meu că poţi cumpăra codimente pentru kabsah, precum şi multe alte „combinaţii” precum za’atar (sumac amestecat cu susan, ulei şi cimbru). Kabsah e o mâncare cu carne de pui (sau miel) şi care e destul de gustoasă (urmează să încerc odată la restaurant cam cum ar trebui să fie gustul). Manakish za’atar e un fel de plăcintă unsă cu un amestec de codimente, ce poate fi înlocuit cu brânză (un anumit fel de brânză, akkawi, doar atunci se numeşte manakish jubna) sau cu un amestec de carne de miel, roşii, şi se serveşte cu murături şi iaurt (manakish jubna). Cred că cel mai mult mă atrag combinaţiile de sosuri
şi salate, murături şi iaurt, totul servit cu pâine (nu de-a noastră, de-a lor, un fel de lipie). Intr-o seara am pregătit vinete cu salată de cuş-cuş şi dresing de iaurt, humus de avocado şi coriandru, aveam cumpărate manakish şi un fel de sărmăluţe în foi de viţă (fără carne, super bune). De fapt, tot meniul s-a nimerit să fie vegetarian, dar nimeni nu a simţit lipsa cărni. Ca desert, kunafa, se face din kataif si brânză de vacă amestecată cu iaurt, apă de trandafiri şi seminţe de floarea soarelui. Pe vremuri (aşa cam în urmă cu 3o şi ceva de ani) era în Cluj un mic „fast-food” cu tot felul de preparate din paste (sau cel puţin aşa e în amintirile mele). Era peste drum de actuala Biserică Greco-Catolică, şi-mi amintesc cum mătuşa mea îmi făcea cinste cu un fel de budincă de paste cu brânză de vaci, se putea tăia ca un tort în felii. Rămăsesem cu convingerea că numele era de origine maghiară, aşa că ani de zile, trecând prin Ungaria în drum spre sau dinspre Olanda, am încercat zeci de deserturi cu speranţa că voi regăsi gustul din copilărie. Ei bine, kunafa,
pentru că se apropie foarte mult de gustul căutat, a urcat la mine în top-ul deserturilor, plus că e şi super uşor de făcut (doar că sunt singura amatoare în casă, şi chiar după ce am distribuit-o într-o joi celor întinşi la soare pe lângă piscina compoundu-lui, mi-a rămas destul de mult pentru a-mi pune în pericol lupta cu kilogramale).
Tot în top a urcat şi brânza halloumi, pe care am descoperit-o datorită unui blog de călătorie. Arată ca o feta, doar că e aţoasă şi fără prea mult gust, dar odată prăjită în ulei cu red chilli peste, devine o delicatese.
La fel de bună e şi salata noastră tradiţională de vinete, dar fără ceapă ci cu tahini (acelaşi ingredient e folosit şi pentru humus). Gustul de tahini (un fel de sos cu susan) mă duce cu gândul la halvaua din copilărie.
O altă experienţă interesantă a fost să pregătesc sambousek, un fel de plăcinţele cu carne tocată codimentată cu „seven spices” (adică un amestec de sapte codimente) şi mentă. Noroc cu Internetul şi mai ales cu acele doamne minunate care-şi fac timp să pună şi un video pe lângă reţete, pentru
că altfel nu ştiam cum să „împachetez” foietajul (gata cumpărat, dar care trebuie uns rapid, rulat şi pus în ulei până nu se uscă).
Poate că multe dintre „descoperirile” mele nu ar fi fost posibile dacă nu ne-am afla, destul de des, în situaţia de a „bântui” prin magazinul alimentar o jumatate de oră, până se termină rugăciunea. Casele sunt inchise, deci nu poti plati, nici nu-ti poti cantari legumele si fructele, deci tot ce poti face e sa te plimbi printre rafturi si sa „descoperi” noi alimente. Intr-un magazin „obisnuit” esti doar poftit afara (presupun ca intr-un mod politicos, pentru ca oricum nu inteleg ce spun). Si asta poate prezenta uneori „avantaje”: am incercat de doua ori pana acum sa-i cumparam micutei ceva haine de la un „outlet”, dar de fiecare data am auzit glasul iman-ului inainte de a putea plati. Vanzatorul ne „indica” sa lasam cumparaturile pe tejghea, si presupun, sa ne intoarcem „dupa”. Ei bine, poate ca eu as pierde vremea sau m-as odihni pe o banca, dar sotul meu e mai practic, deci de fiecare data am plecat (din mall). Si ne-am oprit la mall-ul urmator...
Advertisement
Tot: 0.103s; Tpl: 0.011s; cc: 5; qc: 45; dbt: 0.054s; 1; m:domysql w:travelblog (10.17.0.13); sld: 1;
; mem: 1.1mb
Hapi2233
non-member comment
experta in gastronomie
O sa fii experta in curand in bucataria arabeasca! Desertul dulce unguresc de care zici tu e http://www.e-retete.ro/retete/vargabeles vargalebesul. Se gaseste si in food courturile din mallurile romanesti dar nicaieri nu-i mai bun ca in Ungaria sau ca cel pregatit acasa :) Astept cu maxim interes urmatorul articol