Calul arab

---

Bunica mea, D-zeu sa o odihneasca, putea sa o recunoasca pe Florica printre zecile de vaci din cireada. Pentru mine toate vacile erau "aproape" la fel. Cand a trebuit sa merg la scoala, si m-am plans ca scoala nu e de mine, bunicul meu mi-a spus "nu-i nimic, draga bunului, ca mie tocmai bine mi-ar prinde cineva sa ma ajute la vaci". Aproape ca nu am mai vrut sa lipsesc de la scoala de atunci😊 Poate e din cauze nasului meu, care e prea sensibil la mirosuri, dar nu am fost niciodata prea atasata de animale. Calul insa mi s-a parut intotdeauna un spirit superior (si delfinii), deci putinele situatii in care am fost obligata sa incalec (ca fiind singurul mod de a ne deplasa), calul m-a dus unde a vrut el, indiferent de sfaturile celor din jur. Sigur ca am visat si eu sa calaresc precum o amazoana, pe o plaja daca s-ar putea, dar stiu ca trebuie sa las visul pentru o alta viata. Joia trecuta, in timpul vizitei la Centrul pentru cai arab, dupa ce am admirat niste exemplare spledide (ceea ce a facut ca respectul meu pentru aceste animale sa fie si mai adanc), ni s-a oferit sansa de a incaleca. Nici macar nu mi-a trecut prin minte sa incerc. Si din cate am inteles, exemplarele pe care le-am vazut sunt celebre in lumea hipica.

In wikipedia scrie:

"Calul arab este un o rasă de cai care are reputația de a fi inteligent și rezistent. Este una dintre cele mai vechi rase de cai, existând dovezi arheologice care atestă existența unor cai asemănători celui arab încă de acum 4,500 de ani.

Arabul s-a dezvoltat într-un climat deșertic, fiind apreciat de beduini, aceștia aducândul adesea în cortul familiei pentru adăpost. Această relație strânsă cu oamenii i-a format un temperament bun, maleabil. Însă a fost utilizat și pentru războaie, fiind agil și iute."

Se pare ca domesticirea cailor arabi a inceput in urma cu 8000 de ani.

Dar povestea pozelor e mult mai interesanta, sper eu cel putin.

---