Advertisement
Published: November 24th 2011
Edit Blog Post
A doua zi dupa sosirea noastra aici, intr-o vineri dimineata, am facut o plimbare prin Riyadh. Dat fiind momentul bine ales, strazile erau aproape pustii si am putut admira minunatiile arhitectonice. Miriam a fost fascinata de ceea ce ea numeste "Globul Pamantesc" (
Al Faisaliyah Center) si de "Deschizatorul de sticle" (
Kingdom Center, 302m).
Cele doua constructii sunt puncte de reper, mai ales daca avem ceva de cumparat din zona "Olaya" . Districtul cu cele mai mai spectaculoase constructii din oras ( si lista nu se inchide, Al Rajihi Tower va fi cea mai inalta constructie din KSA) unde se ingramadesc si cele mai renumite firme din lume, e locul preferat pentru cele ce sunt pasionate de "shopping". Doamnele ca mine, adica sotiile celor care lucreaza aici, mai sunt numite si "olaia ladies", pentru ca se presupune ca acolo-si petrec cel mai mult timp. Dar cel mai fascinant ramane pentru mine sa urmaresc (din masina) grupurile de "
ladies in black" care ies dintr-un magazin si intra in altul, fara un insotitor masculin, doar poate soferii "invizibili" care muta masinile dintr-o parcare in alta (si uneori blocheaza strada). Poate intr-o zi o sa fac si eu o tura prin magazine, pana
una alta am trecut pe acolo din motive foarte practice, cum ar fi sa-i cautam micutei o uniforma, si pentru a ne tine de promisiunea de a vizita "Globul Pamantesc".
Intr-o vineri dupa-amiaza in jur de ora 4 p.m. (ora la care se deschid magazinele vinerea), dupa ce am trecut prin mall, am ajuns la intrarea in hotel (ce rost ar avea constructiile acestea daca nu ar contine un mall si un hotel de 4 sau 5 stele?). Acolo ne-am declarat intentia de a urca spre "glob", am fost intrebati daca suntem oaspeti ai hotelului, si fiindca raspunsul a fost "nu", am fost informati despre pretul unei astfel de experiente (asa se si numeste, "
Globe experience"). Apoi am fost condusi la un lift special pentru vizitatori (si cineva a apasa pe buton, ca sa nu urcam la un etaj gresit). Ajunsi sus, dupa ce am platit cotizatia, am urcat pe ultimele trepte spre panaroma. Pozele vorbesc de la sine, nu se vede insa in poze cum imi sufla mie vantul abaya in toate directiile😊
"Globe" este si numele restaurantului care se afla in interiorul globului de sticla. Miriam ar fi vrut desigur sa intre si acolo, dar pentru
asta erau alte taxe, alt intinerar. De miercuri pana vineri, intre orele 4 si 6,30 p.m. , se tine acolo un "
High tea", extrem de popular (intr-un fel de competitie cu "
brunch"-ul de vinerea din
Four Season, care se afla in
Kingdom Center). Inca nu ne-am decis la care din cele doua vom merge, si daca ar fi numai sa ne minunam de bunatatiile de acolo (din poze sunt foarte tentante), dar pentru Miriam s-ar putea sa incercam intr-o vineri "
The Kid's Brunch at La Brasserie", adica "
ice cream station (salon de inghetata
), Haribo Candy Land (banuiesc ca e o incapere dedicata dulciurilor Haribo)
, Chocolate Paradise (un paradis de ciocolata
), ‘Brain Freezer’ station (asta ramane sa descoperim ce inseamna
) si inca alte activitati "creative" (pictat pe ceramica, jocuri, biblioteca si un salon unde pot sa-si decoreze prajiturile, daca am inteles bine). Banuiesc ca noi va trebui sa ne retragem in salonul pentru adulti, pentru ca aici o serie de activitati sunt "
adult only". Eu credeam ca se tine cont de somnul celor mici, dar aici programul de somn la copii e liber (magazinele sunt deschise pana la ora 1 sau 2 noaptea, in weekend, cumparaturile se incep abia dupa ora
7 p.m., cand nu mai risti sa te scoata din magazin pentru rugaciuni, am vazut familii iesind la cumparaturi, cu copii, dupa ora 10 seara). Dar chiar si daca "evenimentul" are loc la ore rezonabile, poate fi "
adult only", cum sunt intalnirile lunare "la o cafea" din diferite compound-uri. Se pare ca scopul acestor evenimente este "socializarea", si asta nu se poate daca cei mici sunt in jur "si-si fac de cap" (deci se presupune automat ca-si fac de cap, nici nu poti sa incerci un argument de genul "
my child is well-behaved", adica "sta cuminte la locul lui si nu supara pe nimeni", pentru ca asa ceva nu exista, nu?). Tare mi-as dori si eu sa pot lua parte, incognito, la un eveniment "
child only" (numai pentru copii)...
Advertisement
Tot: 0.148s; Tpl: 0.011s; cc: 11; qc: 45; dbt: 0.0948s; 1; m:domysql w:travelblog (10.17.0.13); sld: 1;
; mem: 1.1mb
Hapi2233
non-member comment
superb
Imi place mult poza cu cladirile "undeva in departare locuim noi" :)