Pinnewela - Orfelinatul de elefanti


Advertisement
Sri Lanka's flag
Asia » Sri Lanka » Sabaragamuwa Province » Pinnawala
October 23rd 2006
Published: November 14th 2006EDIT THIS ENTRY


Aranjam la pensiunea unde stam sa inchiriam un tuk-tuk pentru o zi intreaga si facem o excursie. Inchirierea ne-a costat 12$ cu tot cu sofer - un pret super prietenos. Pe de alta parte reflecta salariile extrem de mici pe care le castiga - cred ca media e mult mai mica chiar decat in Romania. De fapt costul principal intr-o astfel de excursie este benzina, care e destul de scumpa fata de nivelul lor de trai. Daca vrei ca soferul sa stea cateva ore in plus cu tine, no probelm, intra in acelasi pret, sau doar un pic mai mult. Daca in schimb vrei sa parcurgi 50 km in plus atunci pretul creste semnificativ. Motorina e cam juma de dolar iar benzina cam 90 de centi. Este enorm fata de nivelul de trai. Cam peste tot pe unde mergem gasim multe preturi ceva mai mari decat scrie in ghid cand vrem sa inchiriem o masina. Si tot timpul justificarea e faptul ca s-a dublat pretul carburantului in ultimul an. Desi am cumparat editia de anul asta din lonely planet se pare ca nu au reverificat si actualizat toate informatiile. Cred ca s-au focalizat doar pe zonele lovite de tsunami si pe
Fruits for breakfastFruits for breakfastFruits for breakfast

/ fructe pt micul dejun
acolo au actualizat cate ceva - de aia am cumparat si al doilea ghid de fapt. Dar sa revenim la excursia noastra.

Trebuie sa ne trezim f devreme pentru a ajunge la orfelinatul de elefanti la timp pentru a prinde masa elefantilor si apoi baia lor. Nu luam micul dejun la pensiune pt ca ni se pare cam scump 3$ de persoana (ceea ce nu i-a facut fericiti pe proprietari). In plus abia asteptam sa mancam fructe proaspete, nu "western breakfast", adica gem si paine prajita ca si acasa.

Rooney ne asteapta deja cu tuk-tukul. Vorbeste bine engleza si pare simpatic. Pentru prima data incepem sa simtim sindromul "Sir & Madam" care ne va urmari prin toata Sri Lanka. "Yes sir", Thank you madam", "V-a placut sir?", "Unde vreti sa mergeti madam?" - educatia britanica din timpul colonialismului... Tuk tukul este ceva intre masina si motocicleta. Adicatelea are 3 roti, ghidon, un loc in fata pentru sofer si 2 in spate. Este acoperit insa nu complet inchis. Partea din spate are prelata pe 3 parti. Daca ploua prelata se poate extindeastfel incat sa-i protejeze aproape complet pe pasageri. Ce sa mai desciu, mai bine vedeti pozele.

Asadar
milk for elephantmilk for elephantmilk for elephant

/hranirea cu biberonul a micului elefant orfan
pornim. In Kandy super aglomerat. Tuk-tuk-uri, autobuze, microbuze, ceva masini. La inceput e distractiv in tot haosul asta insa mai apoi incepem sa ne saturam de gazele de esapement inhalate. Marea majoritate a autovehicolelor sunt foarte vechi si scot fum la greu.

Trebuie sa precizam ca in Sri Lanka se conduce pe partea stanga, ca in Anglia. Ceea ce pentru cei ca noi prezinta anumite probleme, mai ales la traversatul strazii. Din obisnuinta te uiti in stanga, nu vine nimic si pornesti... Si te trezesti cu un claxon caci masinile vin din dreapta. Mai distractitv este cand astepti autobuzul pe partea opusa a strazii - ni s-a intamplat la Sigirya unde era o strada putin circulata ). Din asemenea motive traversatul strazii este intotdeauna stresant. Si credeti-ne ca dupa 3 saptamani reflexul tot in drepata ne intorcea capul mai intai; insa ce deprinzi este sa te uiti in ambele parti inainte de a face vreun pas pe strada. Ceea ce nu imi pot inchipui este sa conduc o masina aici in primele saptamani. Pai cand vine ceva din fata instinctul iti spune sa tragi volanul spre dreapta ca sa il feresti, cand ar trebui sa tragi de fapt spre stanga.

Avem cam 50 de km de mers pana la orfelinat. Pe drum il rugam pe Rooney sa opreasca sa cumparam fructe. Pe marginea drumului sunt destul de dese tarabele cu fructe. Cumparam un avocado, un ananas, vreo 2 mango si inca ceva ca un grapefruit gigantic - nu ii stim numele. Hmm ce bune sunt. Le duceam dorul din Tailanda... Ii oferim si lui Rooney insa ne spune ca azi posteste, e in Ramadam asa ca nu mananca pana la caderea intunericului.

Dupa ce iesim din oras traficul devine mai lejer si inaintam mai repede. Dupa vreo ora jumate ajungem chiar la timp pentru a prinde inceputul "show-ul". La casa de bilete e coada. Sunt multi localnici dar si multi turisti. Rooney se baga in fata pentru noi (fiecare turist are un "Rooney" sa faca miscarea asta). Platim cam 5 dolari de persoana - pret de turist. Peste tot strainii platesc de cel putin 10 ori mai mult decat localnicii intrarea la diferite obiective turistice. Nu de mult si la noi era asa, sau poate ca mai este pe ici pe colo.

Asa cum ii spune numele este un loc unde sunt adusi pui de elefanti orfani. Chiar si elefanti maturi care au suferit accidente. Puii raman in orfelinat si dupa ce cresc asa ca acum sunt vreo 60 de elefanti acolo, unii dintre ei nascuti in captivitate. Marea atractie de doua ori pe zi este hranirea puilor cu biberonul. Vreau sa zic "biberoane" de elefanti. Adica niste sticle de vreo 3 litri pline cu lapte pe care micutii le sug in cateva secunde. In 10-15 minute fiecare elefantel bea cateva asemena sticle. Nu pe toti ii hranesc "cu public". Aduc cativa intr-un fel de tarc inconjurat de turisti. Azi au adus doi pui - unul de 2 ani si altul de vreo 4. Cel de 4 e deja mai inalt decat un om. Le place sa se joace cu turistii - isi intind trompa si stau sa ii mangii. Uneori ai impresia ca zambesc. Sunt simpatici insa am cumva un sentiment ciudat de spectacol ieftin si imi inspira si o oarecare mila - mai ales ca celui de 2 ani ii lipseste o ureche si pare trist mai tot timpul.

Insa sentimentul asta dispare complet cand se termina "alaptatul". Mergem cativa metri mai incolo la turma de elefanti. Aici este un camp imens marginit
love... like in jungle booklove... like in jungle booklove... like in jungle book

/ dragoste... ca in cartea junglei
de paduri si nu se intrevede nimic gen tarc. Sunt zeci de elefanti de toate merimile. Suntem practic la cativa metri de ei. In zona sunt si multi mohout-i care au grija de ei. Sunt foarte frumosi si simpatici, mai ales cei mici. Se joaca, mananca, alearga, se scarpina de palmieri . Facem bineinteles o groaza de poze. Un mahout ma chema sa pun mana pe unul din ei si sa fac o poza, bineinteles se lasa cu un bacsis. Nu ne mai saturam sa ii privim, iar partea cea mai buna abia urma mai tarziu.

Pe la 10 ii duc la baie in raul din apropiere. Pana la rau insa intrega cireada trebuie sa treaba prin sat si sa traverseze soseaua pe care am venit - asa se explica semnul de circulatie care spune "atentie elefanti" . "Transhumanta" e un spectacol in sine. Merg incet, incet spre apa, grupati parca pe familii. Printre picioarele adultilor se incurca cei mai mici. Imi aduc aminte de "Cartea Junglei" - mai tineti minte faza cand defilau prin jungla si cu cel mic tinandu-se de coada maica-sii? Doar muzica lipsea - vedeti neaparat filmuletele atasate. In cele din urma ajungem la
to the riverto the riverto the river

/ spre rau
rau. Aici alt spectacol cum se joaca, se uda, se plimba, se harjonesc, se racoresc. Unii se culca pe o parte si se lasa masati de mahouti - se citeste multumirea deplina pe figura lor. Stam vreo ora sa ne uitam la ei si cu greu ne desprindem sa plecam mai departe.

Pe ulita satului la intoarcere vedem un nene cu un piton pe umeri si cu un cos de rachita in fata. Il deschide si din-nauntru se ridica o cobra. Ne indemna sa luam pitonul in brate si sa facem poze... Nu am facut nici macar poze .

Dupa orfelinat am fost la o "Spice Garden" - gradina unde cresteau condimente. Intrarea era cica gratis, tot gratis ni s-a promis si un masaj la umeri. Rooney ii facea mare reclama. Erau multe "spice and herbal gardens" in zona insa Rooney ne-a recomandat-o pe asta in special, ca ofera si un masaj gratis. Inceputul a fost promitator - ne-a preluat un ghid care a inceput sa ne prezinte tot felul de plante si copaci (vanilie, piper, sofran, cacao, cafea etc). Erau si multe plante care se foloseau in scopuri medicinale. La fiecare aveau si o crema sau ceva de genul asta cu care iti faceau o demostratie si iti explicau folosirea ei in medicina Ayurvedica. Ayurveda este o metoda foarte veche de tratare a bolilor pe baza de tratamente naturiste. Aveau multe potiuni si ne explica ce rezulatate miraculoase au daca sunt folosite cateva saptamani si ce bune sunt ca sunt naturale. Ghidul insusi s-a prezentat drept student la facultatea de ayurveda din Kandy. Incet incet am inceput sa banui ce e in spatele vizitei gratuite. Oricum a fost interesant pana am ajuns la cele 10 minute de masaj "gratis". Stiam ca nu poate fi gratis si nici nu prea aveam chef. Erau doi baieti care ne-un masat pe umeri. Apoi ne-au pus peo banca si au masat si spatele cu ceva uleiuri "binefacatoare". Oricum masajul era de slaba calitate (ahhh Tailanda). La sfarsit bineinteles ca ne-a fost sugerat "elegant" ca daca ne-a placut masajul ar fi frumos sa dam un bacsis. Am dat cu o strangere de inima un dolar parca - nu au fost prea multumiti.

Dupa masaj am facut o recapitulare a potiunilor pe care ni le-a prezentat prin gradina si la ce sunt folosite. Ne-au dat u pliant unde toate erau insirate si
SatisfactionSatisfactionSatisfaction

/ Satisfactie maxima
numerotate frumos. Reusise chiar sa ne starneasca interesul in vreo doua potiuni cu rezultate garantate si permanente. In cele din urma am ajuns la punctul final - intr-o camera plina de condimente si de creme pentru vanzare. Ne-au pus pe o banca si au inceput din nou sa o luam de la capat. L-am retezat si i-am spus ca suntem doar interesati de unasau doua. Sa ne spuna cat costa. Cand am vazut pretul sa cadem pe spate. Una era vreo 70 de dolari iar alta vreo 19 insa nerecomanda sa luam 2 sa ne ajunga. Atunci am inteles noi toata schema... Pana la urma dupa negocieri asidue am cumparat doar una din ele pt vreo 10 dolari. Cumva au reusit sa ne pacaleasca dar am zis sa incercam. Asteptam inca rezultatele Ei insa nu pareau deloc multumiti. Absolut deloc. Inseamana ca de obicei turistii pun botul si cumpara mai multe la preturile alea exorbitante. Ori suntem noi complet ignoranti si nu stim valoarea acelor remedii, ori sunt multi bizoni care iau plasa la greu... In paralel cu noi pe acolo era un grup de nemti veniti de la un all-inclusive. Aia or fi cumparat ceva?

Si inca
spice gartenspice gartenspice garten

/ghidul de la gradina de condimente
ceva - ghidul nu ne scotea din "my dear sir and madam". La fiecare 2 propozitii zicea chestia asta. In cele din a urma reusit sa fie asa de "pushy" ca nu i-am mai dat nici macar bacsis. Ne stresase prea tare cu cremele lui magice. Noua ni se parea negru de suparare. I-a spus ceva si lui Rooney si nici el nu parea incantat. Probabil ca era mic comisionul ce il primea ca ne-a dus acolo. Daca am fi cumparat mai mult Rooney ar fi primit probabil maimult... Asa am incheiat turul gratis cu masaj gratis la gradina de condimente. Intr-un fel ne simteam ca doi turisti tampi. Sa nu auzim comentarii

Apoi Rooney ne-a oferit sa vizitam o fabrica de ceai. Ia ghici, era totul gratis . Am refuzat cu obstinatie. A incercat el sa ne explice ca in alte locuri trebuie sa platesti dar aici nu...

Urmatoarea oprire a fost gradina botanica de langa kandy. O oaza de liniste si curatnie. Am fost surprinsi de cat de bine e ingrijita. Dupa atata mers cu tuk-tukul a picat la tanc. Ne-am linistit. A dat si o ploaie scurta care a racorit atmosfera. In timpul ei
botanical gardenbotanical gardenbotanical garden

/ In gradina botanica
ne-am refugiat intr-un pavilion plin de cupluri de tineri. Pentru ei gradina botanica era un refugiu. In societatea lor nu se arata afectiune pe strada.

In drum spre Kandy ne-am oprit sa cumparam o cartele pt mobil, de la un dealer Dialog.
Intram intr-un chiosc in genul celor cu care era impanzit bucurestiul. Ne invita sa luam loc 2 tinerele. Explicam ce vrem - si cu ajutorul lui Rooney. Aflam cat costa si ne hotaram sa luam ca sa nu folosim roamingul in cele trei saptamani de aici. Mai ales ca era foarte ieftin sa telefonezi intern, si chiar si extern. Apare o problema pt ca ne trebuie un act de identitate local. Rooney se ofera sa folosim buletinul lui. Ne dau un sim si un manual de utilizare care era si in engleza. Acolo scria ca trebuie sa introducem pinul. Intrebam care e pinul? Intrebarea insa a starnit numai nedumerire. Ne spuneau tot timpul de codul PUK. No zicem nu, nu, avem nvoie de PIN. Ele nu par sa stie despre ce e vorba. Incearca sa gaseasca in manual. Intre timp de undeva din spate apar inca vreo 5 barbati. Nu stiu de unde au rasarit. In spate mai era doar o mica camaruta. Si ce faceau 7 oameni in chisul asta care vindea cartele telfonice? Toti isi dau cu parerea si incearca sa rezolve problema... Mare agitatie in jurul nostru. Pana la urma ne dumirim ca nu este nevoie de nici un cod PIN. Pur si simplu pornesti telefonul. Lucrurile s-au linistit si am plecat.

Am ajuns la guest house si i-am dat lui Rooney banii plus 2$ bacsis. A fost foarte fericit - se citea pe fata lui. Probabil ca dupa experienta de la gradina unde nu am fost prea generosi se astepta la ce-i mai rau... Ne-a pus apoi sa scriem in carnetelul de referinte, asa cum aveam sa scrim de multe alte ori in cele trei saptamani.




Additional photos below
Photos: 29, Displayed: 29


Advertisement

little elephantlittle elephant
little elephant

/micul elefant nerabdator sa mai primeasca un biberon
elephantelephant
elephant

/elefantel orfan ranit in lupta in jugla, ramas fara o ureche
elephant without ear from fight in the jungleelephant without ear from fight in the jungle
elephant without ear from fight in the jungle

/elefantel orfan ranit in lupta in jugla, ramas fara o ureche
the oldestthe oldest
the oldest

/ cel mai batran - in jur de 60 de ani
mohout-imohout-i
mohout-i

sunt cei ce au in grija un elefant, un fel de dresori.


Tot: 0.208s; Tpl: 0.015s; cc: 11; qc: 62; dbt: 0.0463s; 62; m:apollo w:www (50.28.60.10); sld: 1; ; mem: 6.6mb